Doi nou născuți de Paști, la Mediaș

Doi copii au văzut lumina zilei în sâmbăta Învierii, dar și în prima zi de Paști la Spitalul Municipal Mediaș. Comparativ cu alți ani, angajații Secției Neonatologie din Mediaș nu au avut foarte mult de lucru în privința nou născuților, doi băieței venind pe lume în Sâmbăta Învierii și în prima zi de Paști. Unul dintre copii a fost născut pe cale naturală, iar în cazul altui nou născut a fost necesară o operație de cezariană. Potrivit medicilor din cadrul Secţiei Neonatologie Mediaş, cei doi copii sunt sănătoşi şi s-au născut în condiţii foarte bune, evoluţia lor fiind favorabilă. "Sărbătorile Pascale din acest an ne-au făcut bucuria de a asista la venirea pe lume a doi băieței, unul prin operație cezariană care a avut o greutate de 3.400 de grame și unul născut natural cu 3.250 de grame. Atât cei doi nou născuți, cât și manele sunt sănătoși," a spus medicul Elena Paul din cadrul Secției Neonatologie a Spitalului Municipal Mediaș.
Un produs Blogger.