FOTO: Mesaje emoționante ale galeriei Gaz Metan Mediaș în memoria lui Patrick Ekeng

"Solidaritate în unanimitate", "Durere și plâns neîncetat/Pentru încă un sportiv decedat" sau "RIP Ekeng" sunt câteva dintre mesajele galeriei echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș în memoria fostului jucător al formației Dinamo București, Patrick Ekeng, decedat vineri seara. Câțiva membri ai galeriei Gazului Metan s-au deplasat sâmbătă la stadionul Gaz Metan și au afișat mesajele în memoria jucătorului camerunez, a familiei acestuia, dar și pentru susținerea morală a suporterilor dinamoviști și a foștilor coechipieri ai lui Ekeng.
Clipe teribile în Ştefan cel Mare, vineri seara în timpul partidei dintre Dinamo și Viitorul, acolo unde Ekeng s-a prăbuşit pe teren fără să fi fost lovit de vreun adversar. La doar 7 minute după ce Mircea Rednic l-a trimis în teren în confruntarea cu Viitorul, mijlocaşul la închidere de 26 de ani din Camerun s-a prăbuşit pe teren şi a rămas inert. Ambulanţa a pătruns pe teren, iar medicii i-au acordat primul ajutor, pentru ca apoi să îl transporte la Spitalul de Urgenţe. 10 medici  de la spital au încercat peste o oră resuscitarea jucătorului din Camerun, însă fără succes, fiind declarat decesul.
Un produs Blogger.