Medieșenii, așteptați cu spectacole,expoziții și multe surprize la Noaptea Muzeelor

Muzeele sărbătoresc în această perioadă un eveniment deosebit care marchează Ziua Internaţională a Muzeelor, stabilită întotdeauna pe data de 18 mai. Din nou, Mediaşul va adera la pandantul nocturn al acestei Zile speciale, şi anume la Noaptea Europeană a Muzeelor. Acest tip de manifestare se află deja la cea de-a 12-a ediţie, fiind iniţiat de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi se bucură la ora actuală de o susţinere deosebită din partea Consiliului Europei, UNESCO şi Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM). Muzeul Municipal Mediaş și Casa Memorială ”Stephan Ludwig Roth”, împreună cu Muzeul Gazelor şi Casa Memorială ”Hermann Oberth” se alătură celor peste 3.000 de instituții europene care vor organiza la sediile lor Noaptea Muzeelor. În acest an este pentru a doua oară când la Mediaş se reuşeşte organizarea unui program unitar dedicat acestui eveniment muzeistic, fiind implicate toate instituţiile locale de profil, ceea ce oferă publicului posibilitatea parcurgerii unui veritabil tur cultural al muzeelor și caselor memoriale medieşene, iar programele alese în acest an reprezintă încercarea de promovare și valorificare a artiștilor locali.
Program bogat la Muzeul Municipal
Organizatorii au pregătit un program extrem de bogat de Noaptea Muzeelor, la Muzeul Municipal din Mediaș. De la ora 18 are loc deschiderea expoziției de arheologie: Drumuri și cioburi – povestea arheologică a unui tronson hunedorean de autostradă – în parteneriat cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. La ora 19 sunt programate recitalurile de muzică Ela Soul și Crista Lurtz, iar la ora 21 este programată piesa de teatru "Fabula tainei bine păstrate" (de Alejandro Casona), susţinută de trupa locală Noi și atât. De asemenea, vizitatorii Muzeului Municipal vor avea de ales din oferta expozițională a instituției. Este vorba despre Expoziția de Istorie-Arheologie, Ocupaţii tradiţionale şi port popular pe Valea Târnavelor, Arme albe și de foc din colecția Muzeului Mediaș, ''Fluturi, flori, culori ... poeme ale copilăriei'', expoziție de artă organizată în colaborare cu Clubul Copiilor Mediaș, Colecția de fluturi și insecte a Muzeului Mediaș și Colecţia Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, filiala Mediaş.
Între orele 17-20, cei interesați vor putea vizita Casa Memorială "Stephan Ludwig Roth", unde va fi deschisă expoziția "Viața, activitatea și opera lui Stephan Ludwig Roth". De asemenea, între orele 16-22 va fi deschisă publicului și Casa Memorială "Hermann Oberth", unde poate fi vizitată expoziția permanentă "Viaţa şi activitatea savantului Hermann Oberth".
Și Casa Gazelor este deschisă
Casa Gazelor Naturale Mediaș se alătură tuturor instituțiilor de cultură din România care vor sărbători și în acest an, Noaptea Muzeelor. Astfel, de la ora 16 și până la ora 24, Muzeul Gazelor va fi deschis publicului vizitator. Programul debutează la ora 18 cu vernisajul expoziției de pictură și grafică, "Expo ArtReturn", în cadrul căreia vor expune artiștii Ion Constantinescu și Sorin Pănăzan. La ora 19 este programată o seară de poezie cu participarea elevilor de la Școala Națională de Gaz coordonați de profesorul Ligia Csiki, iar de la ora 20 are loc o proiecție de filme documentare "Pe urmele argonauților în țara "Lânii de Aur" - Georgia, realizator fiind geologul Dorin Dordea.
Un produs Blogger.