O echipă de la "Românii au talent" ajunge marți în Mediaș

O echipă de producție a celebrului show de televiziune al PRO TV va poposi marți în Mediaș, pentru a-i cunoaște pe medieşenii care ar putea deveni celebri pentru talentul lor, în următorul sezon. Rectrutarea propriu-zisă va avea loc în data de 31 mai, de la ora 17, când caravana PRO TV se va afla la Cinematograful Mediensis din Medias. Toți cei care au un „dar de la Dumnezeu” vor putea să se informeze mai bine despre emisiunea-concurs direct de la organizatori. „Cu bucurie vă anunțăm că în 31 mai, ora 17, echipa “Românii au talent” va ajunge in Mediaş, pentru a cauta talente românești autentice. Mentionam ca este vorba doar de niste discutii in care cei interesati de participare vor afla toate informatiile necesare, nu se va filma si nu vor fi prezente vedetele, ci doar un membru al echipei de productie. Ne dorim ca în următorul sezon să continuăm promovarea oamenilor deosebiți și talentați din țara noastră și de aceea căutăm să-i cunoaștem pe membrii comunității dumneavoastră locale în număr cât mai mare pentru a-i face celebri pentru harul lor. Căutăm oameni cu aptitudini deosebite din orice domeniu, de la cântăreți, dansatori, coruri, comici, rapsozi populari și imitatori, confecționeri, meșteșugari, acrobați, magicieni, sportivi, trupe dans, etc. De asemenea, ne dorim să descoperim talente neconvenționale, pasiuni neobișnuite și orice alte calități și abilități spectaculoase care se află în județul dumneavoastră. Noi le vom fi alături participanților, îi vom încuraja pe cei care nu au încredere de sine și care nu sunt conștienți de talentul pe care îl poartă. Vă mulțumim anticipat și așteptăm cu drag să ne cunoaștem!”, este mesajul transmis de coordonatorul de casting al PRO TV.
Un produs Blogger.