Tineri din Mediaș, prinși când duceau o adolescentă să se prostitueze la Sibiu

Trei bărbați care aduceau din municipiul Mediaş o femeie pentru a întreţine relaţii sexuale cu persoanele aflate în trafic, au fost prinși de un echipaj de ordine și siguranță publică de la Jandarmeria Sibiu. Luni în jurul amiezii, în zona Târgului Obor din municipiul Sibiu, un echipaj de Jandarmerie a depistat 3 bărbați cu vârste de 24, 27 și 34 de ani, care aduceau din Mediaş tânără în vârstă de 17 ani, pentru a întreţine relaţii sexuale cu persoanele aflate în trafic în acea zonă.
Din verificările efectuate jandarmii au stabilit că sumele obţinute de aceasta îi erau luate sub diferite motive. Toți trei sunt originari din municipiul Mediaș și după ce au fost conduși la sediul Jandarmeriei, pe numele acestora au fost întocmite acte de constatare, persoanele fiind susceptibile de comiterea faptei de proxenetism. Dosarul cauzei a fost înaintat organelor judiciare pentru continuarea cercetărilor.
Un produs Blogger.