VIDEO: Amendați pentru că au intrat cu mașinile în centrul Mediașului


Polițiștii locali din Mediaș au acordat primele amenzi șoferilor care au intrat cu autoturismele în centrul istoric al orașului. Astfel, după data de 5 mai, când a intrat în vigoare regulamentul privind accesul cu autoturismele în Piața Regele Ferdinand I, doi șoferi s-au ales cu amenzi în valoare de 200 de lei fiecare pentru că au intrat cu autoturismele în zona interzisă. De asemenea, un alt conducător auto a fost avertizat. "În ultima săptămână Polițiștii locali medieșeni au intensificat controalele în zona centrală  a municipiului Mediaș. În urma verificărilor, un număr de 3 persoane au fost sancționate contravențional, deoarece nu au respectat regulamentul privind accesul auto în zona centrală. Astfel, o persoană a fost  sancționată contravențional cu avertisment scris iar două persoane cu amendă în valoare totală  de 400 de lei. Polițiștii locali medieșeni  vor continua seria controalelor în zona centrală și în perioada următoare", spune Ioana Făgădar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.
Un produs Blogger.