12 medieșeni amendați și puși să curețe după ce au mâncat semințe în parc

În ultimele două săptămâni poliţiştii locali din Mediaș au desfăşurat acţiuni de prevenire şi sancţionare a faptelor de natura murdăririi domeniului public. Faptele cele mai des întâlnite au fost cele privind aruncarea cojilor de seminţe şi a peturilor în parcuri şi locuri de joacă pentru copii. În urma acţiunilor desfăşurate, 31 de persoane au fost avertizate verbal, iar alte 12 persoane au fost sancţionate contravenţional şi totodată obligate să cureţe zona în cauză. Medieșenilor le este reamintit faptul că aruncarea pe străzi, stadioane, parcuri şi în orice alte locuri publice, a resturilor rezultate ca urmare a consumului de seminţe comestibile, a sticlelor de plastic, a ambalajelor şi a resturilor alimentare şi nealimentare”, se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 500 lei.
Un produs Blogger.