VIDEO Gheorghe Roman: Vrem să le arătăm medieșenilor că se poate face performanță în oraș


Primarul ales al Mediașului, Gheorghe Roman, a făcut marți dimineața primele declarații după câștigarea alegerilor locale de duminică. Roman le-a mulțumit celor care au fost prezenți la votul de duminică și au votat echipa Partidului Național Liberal. De asemenea, noul primar al Mediașului a spus că își dorește să le arate medieșenilor că și în orașul de pe Târnava Mare se poate face performanță, la fel ca și în alte orașe conduse de liberali. "Duminică, prin votul lor, medieșenii au împlinit un vis pentru Mediaș, al unui om la care am ținut foarte mult. Este vorba de Costel Totan, director la Sucursala Mediaș și președintele PNL Mediaș. Spun o parte, pentru că cealaltă parte a visului său se referă la modul în care își dorea domnia sa să arate Mediașul. Își dorea ca Mediașul să fie un oraș prosper, un oraș cu oameni mulțumiți de modul în care este administrat de către cei care îl conduc. Această parte a visului ne rămâne nouă să o ducem la îndeplinit, nouă celor care am fost aleși. Atât eu, cât și colegii mei din Partidul Național Liberal suntem hotărâți să le arătăm medieșenilor că și la noi se poate face performanță, așa cum s-a putut face la Blaj, la Oradea, la Alba Iulia, la Cluj Napoca și în alte orașe ale țării conduse de oameni ai Partidului Național Liberal. Închei prin a le mulțumi tuturor medieșenilor care au participat la vot, în special celor care ne-au votat și în același timp aș vrea să le mulțumesc colegilor mei din Partidul Național Liberal pentru că s-au implicat puternic în această campanie și bineînțeles, Christinei Thellmann care a fost un susținător al ideii de tandem pentru Primăria Municipiului Mediaș", a spus Gheorghe Roman.
Un produs Blogger.