Festivalul european de film de la Mediaș nu va mai fi organizat

La 6 ani de la ediția inaugurală, Festivalul de Film al Europei Centrale își va consuma ultimul "episod" în acest an, la Mediaș. Festivalul de film nu mai intră, cel puțin deocamdată, în vederile noii conduceri a Primăriei Mediaș, care a anunțat că ediția din acest an va fi ultima. De-a lungul primelor 5 ediții, în cadrul festivalului au fost prezentate zeci de pelicule câștigătoare ale premiilor naționale din țările Europei Centrale și de Est, la Mediaș fiind prezenți zeci de scenariști, actori, regizori, critici de film, specialiaști din cinematografie sau personalități culturale. În treacăt fie spus, situația era puțin ciudată în ceea ce privește filmul medieșean, pentru că festivalul european de film se desfășura într-un oraș care nu mai are niciun cinematograf funcțional. Primarul orașului, Gheorghe Roman, a anunțat în cursul zilei de joi că pentru moment, nu este justificată în niciun fel organizarea evenimentului. "În opinia mea, Festivalul de Film al Europei Centrale nu se justifică în acest moment la Mediaș", a spus Roman.
Ediția a 6-a MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival “7+1”, ultima a acestui festival, va avea loc în perioada 30 august –3 septembrie 2016 și este organizată de Asociația Euro Fest, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Centrul Rus de Știință și Cultură și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Regiunea Târnavelor.
Un produs Blogger.