O nouă medalie pentru Andreea Dragoman la Campionatul European din Croația

Duminică, 17 iulie, s-a incheiat la Zagreb Campionatul European de cadeţi şi juniori la tenis de masă. Cu acest prilej Andreea Dragoman, elevă in clasa a IX-a a profilului de Ştiinte Sociale de la Liceul Teoretic Axente Sever a obţinut o nouă medalie pentru naţionala României. Este vorba de medalia de argint obţinută in finala de dublu feminin la junioare, unde a făcut pereche cu Adina Diaconu şi au fost invinse de două tenismene din Belgia, Lisa Lung şi Eline Loyen. Pentru Andreea Dragoman este o nouă medalie obţinută la Campionatul European din Croaţia după ce in urmă cu o săptămână a contribuit decisiv la câştigarea titlului de campioană europeană pentru naţionala României.
Andreea Dragoman este legitimată la clubul de tenis de masă Romgaz Medias şi este pregatită de antrenorul Gheorghe Vaida.
Un produs Blogger.