Cel mai probabil, cele 3 noi saloane vor fi date în folosinţă în următoarele săptămâni.
9 locuri în plus la UAMS Mediaş
Aşa cum au promis la începutul acestui an, reprezentanţii municipalităţii medieşene au început lucrările de amenajarea a unor spaţii în cadrul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială din oraş. Până în acest moment au fost identificate mai multe spaţii, care vor creşte capacitatea de cazare a persoanelor în această unitate. „În momentul de faţă, unitatea are 35 de locuri, iar prin identificarea şi amenajarea altor spaţii, vom suplimenta capacitatea de cazare cu încă 9 locuri. De altfel, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din această lună se află proiectul de hotărâre privind mărirea capacităţii de cazare la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială. Vreau să menţionez faptul că deja avem mai multe cereri pentru internare la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială, cereri care sunt pe o listă de aşteptare”, mi-a spus Alina Ştefan, purtătorul de cuvânt al municipalităţii medieşene.
Cel mai probabil, cele 3 noi saloane vor fi date în folosinţă în următoarele săptămâni.
Cel mai probabil, cele 3 noi saloane vor fi date în folosinţă în următoarele săptămâni.