Veşti bune pentru chiriaşii ANL din Mediaş. Municipalitatea nu intenţionează să mărească în acest an cuantumul chiriei lunare pentru aceste locuinţe. La şedinţa din această lună, consilierii locali vor dicuta asupra hotărârii privind prelungirea contractelor de închiriere şi stabilirea chiriei pentru aceste locuinţe, soluţia propusă fiind menţinerea actualelor preţuri. „În raportul înaintat Consiliului Local se propune prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de un an de zile, începând cu data de 1 august 2010. Chiria lunară pentru titularii de contract cu vârsta sub 35 de ani se păstrează în condiţiile contractuale iniţiale, iar chiria pentru titularii de contract care au depăşit vârsta de 35 de ani se păstrează la nivelul tarifelor aprobate prin Hotărârea Consiliului Local 167/2009”, mi-a spus Alina Ştefan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.