Dăm mai departe să îl ajutăm pe Ovidiu Dărămuş?


Am văzut un material tare meseriaş pe chinezu.eu şi cum este vorba de un medieşean de-al nostru, preiau materialul (cu acordul lui Cristi, of course). Aşadar....

Am nevoie de 500 de euro de la un sponsor

Banii nu sunt pentru mine. Ci pentru Ovidiu Dărămuș, care abia ce s-a întors din Burundi și se pregătește să plece în Amazonia. Nu să facă turism, ci să ajute oameni. Mi-e și greu să spun mai simplu de atât ce face el acolo. La fel cum mi-e foarte greu să nu mă emoționez când vorbesc despre ce face Ovidiu, un om cu o inimă atât de mare încât vrea să dea și altora din ea :)
Pentru a ajunge în Amazonia, Ovidiu mai are nevoie de 500 de euro. Restul de bani i-a făcut rost cum a putut. Vă dați seama că numai drumul până acolo costă o grămadă. Așa că mai trebuie 500 de euro. Drept pentru care lansez următoarea provocare. Sau ofertă. Sau rugăminte. Sau mână întinsă către cineva care să îl ajute pe Ovidiu să ajute oameni.
Ofer banner de 300×250 pe chinezu.eu și sportlocal.ro, precum și câte 2 advertoriale pe cele două siteuri menționate pentru compania care se implică să îl sponsorizeze pe Ovidiu cu 500 de euro.
Și fac un apel către alți bloggeri să se alăture acestei inițiative. Adică să îmi spuneți în comentarii dacă sunteți dispuși să puneți și voi un banner sau să scrieți o postare de mulțumire pe blogurile voastre (sau amândouă), ca un fel de ”mulțumesc” pentru compania care îl va sponsoriza pe Ovidiu. Cu cât suntem mai mulți, cu atât cresc șansele ca Ovidiu să primească acești bani cât mai repede.
Mai zic doar atât: mă simt foarte onorat că Ovidiu a avut încredere în mine să mă lase să fac acest apel. Foarte onorat :)

Asta a scris Chinezu, asta scriu şi eu. Şi de asemenea, dacă e vorba de vreun mesaj de mulţumire pentru orice companie de pe Planeta asta, este rezolvat. Doamne ajută.
Un produs Blogger.