PNG îl sprijină pe Teodor Neamţu pentru Primăria Mediaş


Partidul Noua Generaţia-filiala Mediaş a decis să îl susţină pe Teodor Neamţu pentru funcţia de primar al Mediaşului. Într-un comunicat de presă transmis în cursul zilei de vineri, PNG Mediaş a explicat motivele pentru care a decis să îl sprijine pe actualul primar al oraşului. „Filiala Mediaş a Partidului Noua Generaţie Creştin Democrat îl sprijină pe domnul primar Teodor Neamţu pentru obţinerea unui nou mandat de primar la alegerile locale din 10 iunie 2012. Realizările domnului Teodor Neamţu şi proiectele care sunt în derulare în momentul de faţă, proiecte care în viziunea noastră vor aduce beneficii în viaţa medieşenilor, sunt fundamentele care stau la baza deciziei noastre. Sperăm într-o bună colaborare în Consiliul Local cu domnul primar Teodor Neamţu. Îi îndemnăm pe medieşeni ca la alegerile din data de 10 iunie să voteze pentru continuitate în ceea ce priveşte primarul iar la Consiliul Local sperăm ca un număr cât mai mare de oameni să aleagă lista propusă de Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat”, se arată în comunicatul de presă al PNG Mediaş, semnat de Florin Olar.
Un produs Blogger.