Dosarul cauzei
a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş pentru continuarea
cercetărilor.
Copii-MODEL la Mediaş – Au ajutat la PRINDEREA unui HOŢ
Un grup de
copii au sesizat echipajul Jandarmeriei despre un furt comis de către un tânăr
în zona centrală a municipiului Mediaş. Acesta luase un articol
vestimentar de pe un manechin aflat în faţa magazinului. Un echipaj de
Jandarmerie a fost sesizat joi, 24 ianuarie 2013, în
jurul orei 17, de către trei
copii care se jucau în zonă, despre faptul că un tânăr a luat o căciulă de pe
manechinul aflat în faţa unui magazin cu articole de îmbrăcăminte şi că se
fereşte de echipajul de Jandarmerie. „Echipajul de la Secţia de Jandarmi Mediaş a
căutat persoana denunţată după semnalmentele acesteia, găsind-o în scurt timp
în zona pieţei agroalimentare din municipiu. Tânărul în vârstă de 20 de ani din
municipiul Mediaş a fost somat de Jandarmi să se oprească dar
acesta a ieşit din piaţă, aruncând căciula într-un tomberon şi apoi s-a îndreptat
către Jandarmi, încercând prin aceasta să-şi ascundă fapta comisă. Tânărului i-au
fost întocmite actele de constatare fiind susceptibil pentru săvârşirea
infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal Român”, spune căpitanul Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt
al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu.