Pentru concursul organizat de operatorul de apă și apă uzată în data de 28.01.2013 în vederea ocupării posturilor vacante de Laborant, Responsabil Sistemul Calităţii Laborator, Specialist laborator, s-au înregistrat 46 de dosare.
REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
Art.1 Concursul organizat de S.C. APA TÂRNAVEI MARI S.A. pentru ocuparea posturilor vacante de: Laborant-4 posturi (1 post în cadrul Laboratorului Central şi 3 posturi în cadrul Laboratorului de Apă Uzată-Staţia de Epurare), Responsabil Sistemul Calităţii Laborator-1 post (în cadrul Laboratorului Central), Specialist laborator-2 posturi ( 1 post în cadrul Laboratorului Central şi 1 post în cadrul Laboratorului de Apă Uzată-Staţia de Epurare Mediaş), va avea loc în data de 28.01.2013, de la ora 10.00.
Art.2 Candidaţii se vor legitima cu buletinul sau cartea de identitate.
Modalitatea de desfăşurare a concursului
Art.3 Într-o primă etapă, fiecare candidat va specifica postul/posturile pentru care aplică, existând posibilitatea ca un candidat să poată avea mai multe opţiuni, dacă întrunește cerinţele de studii pentru specialitățile respective, necesare îndeplinirii sarcinilor specifice postului.
Art.4 Pentru fiecare post, candidaţii vor susţine o probă scrisă (test grilă pe baza bibliografiei de concurs, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului), o probă practică şi un interviu.
Art.5 Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea probei practice. De asemenea, accesul la interviu este condiţionat de promovarea probei practice.Vor fi declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum nota 7 la fiecare probă.
Art.6 Secretarul comisiei va atribui fiecărui candidat, prin tragere la sorţi, un număr de identificare, care va fi trecut pe prima pagină, în colţul din dreapta sus al lucrărilor scrise, astfel încât numele şi prenumele candidaţilor să nu fie cunoscute de către membrii comisiei care evaluează lucrările, până la afişarea rezultatelor.
Art.7 Comisia de concurs va stabili modalitatea de desfăşurare a probei practice, planul de interviu şi modul de acordare a punctajului pentru fiecare probă.
Programul de desfăşurare al concursului
Art.8 După înscrierea opţiunilor, comisia va comunica programul pe ore pentru susţinerea probei scrise, pentru fiecare tip de post vacant, respectiv: Laborant-Laborator Central, Laborant-Laborator Apă Uzată-Staţia de Epurare Mediaş, Responsabil Sistemul Calităţii-Laborator Central, Specialist laborator- Laborator Central, Specialist laborator- Laborator Apă Uzată-Staţia de Epurare Mediaş.
Art.9 Candidaţii care vor avea două sau mai multe opţiuni, vor intra la proba scrisă la ora stabilită de către comisie, separat pentru fiecare opţiune. Durata probei scrise va fi de o oră.
Art.10 Proba practică, de laborator, se va desfăşura în data de 29.01.2013, începând cu ora 13.00, programul urmând a fi stabilit şi comunicat de către comisia de concurs în funcţie de numărul candidaţilor declaraţi admişi la proba scrisă.
Art.11 Interviul va avea loc în data 31.01.2013.
Locul de desfăşurare al concursului
Art.12 Proba scrisă şi interviul se vor desfăşura la sediul S.C. APA TÂRNAVEI MARI S.A., din Municipiul Mediaş, str. Gravorilor, nr.2A.
Art.13 Proba practică, de laborator, se va desfăşura la Laboratorul Central, situat în Municipiul Mediaş, str. Stadionului, FN.
Dispoziţii finale
Art.14 La finalizarea concursului, se va întocmi un proces-verbal semnat de membrii comisiei de concurs, care va conţine modul de desfăşurare al concursului şi rezultatele obţinute de candidaţi.
Art.15 Stabilirea candidaţilor care urmează să ocupe posturile vacante scoase la concurs se va face în ordinea mediei generale, determinată pe baza mediei notelor obţinute de către candidaţi la fiecare probă.