La fel ca în fiecare an, Unitatea Militară 01810 Mediaş a organizat joi un ceremonial militar-religios pentru marcarea Zilei Eroilor. Astfel, joi în jurul amiezii, în Cimitirul Eroilor din municipiul de pe Târnava Mare au fost prezenţi reprezentanţii principalelor instituţii din oraş, care au depus coroane de flori în memoria celor care s-au jertfit pentru ţară. De asemenea, şi reprezentanţi ai partidelor politice, societăţi subordonate Consiliului Local sau ai unităţilor de învăţământ din municipiu au luat parte la manifestările prilejuite de Ziua Eroilor. Mai sus găsiţi câteva imagini şi decalraţia comandantului Unităţii Militare 01810 Mediaş, căpitanul comandor Vasile Sminchişe.
SURSĂ VIDEO: Daniel Dăbăcan