Directorul operatorului de apă-canal din municipiul Mediaş, Virgil Bucşe, a dat cu subsemnatul la Direcţia Naţională Anticorupţie. Motivul l-a constituit o neînţelegere, susţine Virgil Bucşe, legată de suma cheltuită pentru noua staţie de tratare a apei, de la ieşirea din municipiul Mediaş spre Dârlos. "Suma iniţială era de 3,5 milioane de euro şi prevedea doar o reabilitare a staţiei existente. Noi am spus de la început că suma este insuficientă pentru o staţie de tratare nouă, am realizat noua staţie de tratare, iar costurile au fost de aproximativ 10 milioane de euro. În momentul când am finalizat lucrările şi am trimis documentele la Ministerul Mediului, unei doamne de acolo i s-a părut prea mare diferenţa de la 3,5 milioane la 10 milioane de euro şi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Am trimis toate documentele la DGA şi DNA, am fost şi am dat declaraţii, iar toată treaba s-a lămurit şi s-a dat soluţia neînceperii urmării penale", a spus Virgil Bucşe, directorul Apa Târnavei Mari Mediaş.
Directorul Apa Târnavei Mari Mediaş, la DNA