Directorul general al Transgaz Mediaş ar putea primi o remuneraţie brută lunară de 10.000 euro şi un bonus brut de 60.000 euro pe an, dacă realizează o serie de obiective de performanţă, potrivit proiectului de contract de mandat, care va fi discutat în AGA pe 23 septembrie. Contractele de mandat ale conducerii companiei vor avea o durată de patru ani. Membrii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie (CA) al Transgaz, inclusiv preşedintele Consiliului, vor primi o remuneraţie egală cu salariul mediu brut pe ultimele 12 luni în ramura de activitate, iar membrul CA care ocupă şi funcţia de director general va încasa o sumă egală cu şase salarii medii brute pe ultimele 12 luni în ramura de activitate. În situaţia în care nu va exista un cuantum maxim legal al remuneraţiei fixe, remuneraţia fixă brută va fi de 2.500 euro pe lună pentru preşedintele CA şi de 2.000 euro pe lună pentru fiecare membru neexecutiv al CA, iar membrul CA care ocupă şi poziţia de director general va încasa o sumă brută echivalentă cu 10.000 euro. În luna aprilie, Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz a decis ca indemnizaţie fixă lunară brută a administratorilor, inclusiv a preşedintelui Consiliului de Administraţie, să fie în cunatum de 4.037 de lei.
CA al Transgaz este condus de Ion Sterian, administrator al companiei din 2007. Ceilalţi administatori sunt avocatul Ştefan Radu Cernov, George Bogdan Iliescu (director la BRD Corporate Finance), Ion Petru Văduva (fost CEO al Ţiriac Holdings) şi economistul Nicolae Vlad Neacşu, propus de Fondul Proprietatea. Văduva deţine şi funcţia de director general al Transgaz.
Totodată, contractul de mandat prevede şi unele componente variabile. Astfel, dacă îşi va îndeplini integral obiectivele de performanţă directorul general va primi în plus 60.000 euro brut pe an, preşedintele CA suma de 15.000 euro anual brut, iar ceilalţi membri neexecutivi ai CA câte 12.000 euro anual brut. Astfel, veniturile brute ale directorului general ar putea ajunge la 180.000 de euro pe an.