Ploaie, dar şi soare. Săptămâna aceasta vom avea parte de toate fenomenele meteorologice specifice verii, de la temperaturi foarte ridicate, la ploi cu descărcări electrice. Astăzi, vremea va fi caldă şi uşor instabilă în cursul zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi local, mai ales în zona de munte, se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În rest, vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 14 şi 17 grade. Izolat se va semnala ceaţă. Marţi, vremea va fi călduroasă şi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza când, pe arii restrânse, mai ales în zona de munte, se pot semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În rest, vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade, iar cele minime între 14 şi 17 grade. Miercuri, vremea va fi caldă, dar va deveni în general instabilă în cursul nopţii. Cerul va fi variabil la începutul zilei, apoi temporar noros şi local se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 14 şi 16 grade. Joi, vremea va fi în general instabilă în cursul zilei. Cerul temporar noros ziua va deveni variabil în cursul nopţii. În cursul zilei se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, care va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 12 şi 14 grade. Izolat se va semnala ceaţă. Vineri şi în weekend, vremea va fi în general frumoasă. Izolat în zona de munte se pot semnala ploi cu caracter de aversă, insoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 29 de grade, iar cele minime între 12 şi 16 grade.
METEO - Ne RĂCORIM, în sfârşit. PROGNOZA pe TOATĂ SĂPTĂMÂNA