Mediaşul PRIMEŞTE 407.000 de la Consiliul Judeţean Sibiu din SUMELE DEFALCATE


Cele mai bine de 24 de milioane de lei reprezentând estimarea sumelor defalcate din impozit pe venit și TVA încasate la nivelul județului Sibiu, vor fi împărțite de Consiliul Județean în mod egal. Cu excepția Sibiului (căruia îi vor fi alocate 607.000 de lei), toate orașele primesc câte 407.000 de lei. Restul de 53 de comune, indiferent de mărime, populație sau caracteristici socio-economice vor primi câte 367.000 de lei pentru ”susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiectele de infrastructură care necesită cofinanțare locală pentru anul 2014”, după cum se arată într-un proiect de hotărâre al CJ Sibiu. Alături de acești bani, alți 3,29 de milioane de lei urmează a fi alocate din bugetul județean către Serviciile medicale de urgență și descarcerare din județ, precum și către alte proiecte punctuale. În această a doua categorie intră reabilitarea școlilor care au nevoie de obținerea autorizației de funcționare, susținerea spitalelor orășenești din Agnita și Cisnădie , precum și forarea a 14 puțuri în diferite localități din județ. În fine, tot în cei 3,29 de milioane de lei intră și premiile acordate în cadrul Concursului de bună gospodărire a localităților (premii totale de 1,62 de milioane de lei).
Un produs Blogger.