“Unire-n Cuget şi Simţiri”, la Casa Gazelor Naturale Mediaş


Casa Gazelor Naturale Mediaş organizează în data de 24 ianuarie, de la ora 13, evenimentul “Unire-n Cuget şi Simţiri”, dedicat împlinirii a 155 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească. Partenerii acestui eveniment sunt Unitatea Militară 01810  Mediaş - comandor Sminchişe Vasile, Cercul Militar Mediaş, Asociaţia Veteranilor de Război şi Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă. Acţiunea cuprinde o dezbatere despre evenimentele de la 24 ianuarie 1859 şi momente ale domniei lui Alexandru Ioan Cuza în care elevii Liceului Teoretic “Stephan Ludwig Roth” şi ai Şcolii Gimnaziale “Hermann Oberth”, coordonaţi de profesorul de istorie dr. Mihai Chiriac, vor susţine alocuţiuni alături de reprezentanţi ai Unităţii Militare şi ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă. Actiunea face parte dintr-un program de responsabilitate socială în domeniul cultural al companiei Romgaz Mediaş.

Un produs Blogger.