Noul PREȘEDINTE al României, un sibian? Uite ce spune Klaus Iohannis


Liderul interimar al PNL, Klaus Johannis, afirmă că liberalii îl văd ca pe o "soluție" la alegerile prezidențiale, după ce președintele demisionar al partidului, Crin Antonescu, a anunțat că nu va mai candida pentru Cotroceni, scrie www.turnulsfatului.ro. "Eu cred că în momentul în care se află PNL și dreapta românească acum este nevoie de un candidat (...) care este și cunoscut, și relativ bine profilat, care să aibă o încredere rezonabilă din partea electoratului și care să fie dispus să se implice în lupta politică. Este posibil ca eu să fiu acest candidat. Am discutat cu colegii din partid acest aspect nou, fiindcă este o situație nouă cu care ne confruntăm și, de comun acord, am ajuns la concluzia că aș fi o soluție", a spus acesta, duminică, la ProTv, citat de Agerpres. Johannis a adăugat că, în opinia sa, faptul că este de etnie germană nu îi va crea probleme în a atrage voturile românilor. "Etnicitatea nu trebuie să fie definitorie și exercițiul de la Sibiu (alegerea sa ca primar al Sibiului — n.r.) ne-a arătat că românii au acceptat faptul că sunt etnic german, iar unii chiar au crezut că este bine așa. Nu putem însă să extrapolăm de la unu la unu, de la Sibiu la întreaga Românie. (...) Eu sunt cetățean român convins și sunt etnic german, iar etnicitatea este un factor acceptat în România. Nu cred că va fi un impediment", a apreciat Iohannis. Despre unificarea dreptei, Klaus Johannis a afirmat că, în prezent, PNL trebuie să joace "un rol determinant în acest proces".
Totodată, acesta a explicat faptul că primele discuții informale dintre liberali și democrat-liberali cu privire la fuziune au avut loc imediat după alegerile europarlamentare din 25 mai. "Am pornit din capul locului bine, printr-o discuție paritară PNL-PDL și am convenit liniile acestei fuziuni — un mare partid de dreapta, fuzionarea celor două partide și un candidat unic la prezidențiale. (...) Această discuție a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Cu siguranță au existat tatonări înainte de această discuție formală. Au existat chiar discuții informale între cei doi președinți — Antonescu și Blaga, dar primele tatonări au fost după europarlamentare și lucrurile s-au petrecut foarte repede", a mai precizat liberalul.
Un produs Blogger.