În bugetul fiecărei familii care are mai multe credite împrumuturile imobiliare sunt responsabile, de regulă, pentru cea mai mare rată, scrie www.money.ro. Totuși, dacă privim situația în ansamblu, constatăm că ponderea creditelor pentru achiziția unei locuințe în totalul împrumuturilor contractate de populație diferă mult de la un județ la altul. Concret, ponderea creditelor imobiliare în totalul împrumuturilor populației din județele țării variază între 21% și 51%, conform celor mai recente cifre oficiale ale Băncii Naționale a României, de la finele lunii august a acestui an. Money.ro a întocmit un clasament al județelor României, în funcție de ponderea deținută de creditele destinate achiziției de case și apartamente în totalul împrumuturilor contractate de populației. Concluzia care se desprinde din analiza primelor zece județe care au intrat în top este că ardelenii sunt cei care s-au înghesuit în cea mai mare măsură să-și cumpere locuințe cu credite bancare: cinci din zece județe dn Top 10 sunt situate în Transilvania și Banat.
Primul județ în acest top este Timiș, unde mai mult de jumătate, mai exact 51,76%, din banii luați de cetățeni de la bănci au mers pentru cumpărarea locuințelor. Suma totală a creditelor imobiliare contractate de locuitorii județului Timiș se cifrează la 2,17 miliarde lei.
Pe poziția a doua s-a plasat municipiul București, cu aproape jumătate din sume (49,8%) alocate acestui scop. Bucureștenii figurează, în schimb, cu cea mai mare sumă nominală alocată achiziției de locuințe: 18,6 miliarde lei.
Urmează, pe locul al treilea, la mică distanță, județul Cluj, unde 49,2% din creditele totale luate de populației de la instituțiile financiare au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor și a caselor. Clujenii au contractat credite imobiliare în valoare totală de 2,4 miliarde lei.
În top 5 au mai intrat județele Sibiu, 47,1% din creditele totale fiind destinate cumpărării locuințelor (un miliard lei), și Brașov, unde 46,1% din totalul împrumuturilor bancare au mers către finanțarea bunurilor imobiliare (1,5 miliarde lei).
Pe următoarele cinci poziții se află județele: Constanța (45,8%), Iași (44,6%), Galați (42,5%), Dolj (39,2%) și Arad (38,1%).
La polul opus, se află județul Gorj, cu o pondere de 21,22% din creditele totale destinate cumpărării de locuințe, doar o cincime din valoarea totală împrumutată de la bănci fiind folosită în acest scop. Urmează județele Harghita și Hunedoara, fiecare cu câte o pondere a creditelor imobiliare în total împrumuturi de 23,3%, și județul Caraș-Severin, cu o pondere de 23,7%.