4 din cele 6 blocuri ANL din Mediaş – gata până la finele anului


Veşti bune pentru medieşenii care visează la o locuinţă ANL. 4 dintre cele 6 blocuri care sunt ridicate pe strada Predeal din oraş vor fi finalizate până la finele acestui an. Zilele acestea au fost de altfel recepţionate două dintre blocuri, urmând ca în perioada următoare să fie recepţionate altele 2. Mai mult, primii solicitanţi de locuinţe ANL de pe lista de priorităţi îşi vor primi locuinţele până la finele lui 2010. „Săptămâna aceasta am recepţionat 2 dintre cele 6 blocuri ANL situate pe strada Predeal. În şedinţa Consiliului Local din luna noiembrie vom supune consilierilor locali, lista de priorităţi pentru repartizarea celor 128 de unităţi locative cuprinse în toate cele 6 blocuri ANL. În luna decembrie vom da în folosinţă primele locuinţe şi cel puţin 4 dintre blocuri vor fi finalizate, astfel încât locuinţele să fie predate persoanelor de pe lista de priorităţi”, a spus viceprimarul Mediaşului, Floarea Taropa. Ultimele 2 dintre cele 6 blocuri ANL vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2011. Per total, cele 6 blocuri dispun de 128 de unităţi locative, apartamente şi garsoniere. 
Un produs Blogger.