Mâine va fi inaugurată şcoala maghiară din Mediaş


Moment important mâine pentru comunitate maghiară din Mediaş. După mai mulţi ani de lucrări,vineri dimineaţa este programată festivitatea de inaugurare a şcolii „Istvan Bathory”, situată pe strada Mihai Viteazul. La eveniment sunt aşteptaţi peste 100 de participanţi, prefectul judeţului confirmând de asemenea prezenţa la festivitate. Noua construcţie cuprinde opt săli de clasă, două laboratoare şi două cancelarii de care vor beneficia 107 elevi şi 13 cadre didactice. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 1.958.385 lei şi a fost asigurată  în proporţie de 88% de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în proporţie de 12% de către administraţia publică locală. „Această investiţie a implicat un efort deosebit al municipalităţii pentru ca lucrările să fie finalizate având în vedere că de-a lungul desfăşurării proiectului am întâmpinat piedici. Mă bucur că reuşim printr-un efort comun să oferim elevilor, dar şi cadrelor didactici  o şcoală complet nouă pentru desfăşurarea actului  educaţional”, a declarat primarul Mediaşului, Teodor Neamţu.
Un produs Blogger.