Începând din această lună, voi posta în fiecare primă zi a fiecărei luni, titlurile şi o scurtă prezentare a filmelor care vor rula la cinematograful din oraşul nostru. Sper să vă fie de folos.
„Ultimul războinic al aerului” este primul film al lunii, peliculă ce rulează până în ziua de 7 octombrieÎn vremuri imemoriale, lumea e împărţită în patru naţiuni cu puteri egale: Tribul Apei, Regatul Pământului, Poporul Focului şi Nomazii Aerului. Mii de ani lumea a trăit în pace, până în ziua când Poporul Focului a început războiul. Singurul care ar fi putut să aducă pacea era Aang (Noah Ringer), un băieţel de numai 12 ani - Avatarul - care era încarnarea umană a Spiritului Lumii, singurul care putea controla toate cele patru elemente. Însă acesta a dispărut exact când era mai mare nevoie de el. „Hibrid” este un thriller care se desfăşoară în lumea ingineriei genetice şi care va fi prezent pe marele ecran medieşean în intervalul 8-14 octombrie. Clive (Adrien Brody) şi Elsa (Sarah Polley) sunt adevărate superstaruri în lumea experimentelor genetice. Cei doi şi-au câştigat faima combinând ADN-ul provenit de la specii diferite de animale pentru a crea hibrizi bizari Când li se refuză finanţarea, cei doi continuă experimentul în secret. Rezultatul este Dren (Delphine Chaneac): o creatură mai mult decât ciudată, o femelă parte om, parte animal, care se transformă dintr-un bebeluş în adult în doar câteva luni. Clive şi Elsa se luptă să o ţină ascunsă pe Dren, însă ceea ce aduce această creatură în viaţa lor va depăşi cele mai îndrăzneţe visuri ale lor, dar şi cele mai înfiorătoare coşmaruri. În intervalul 15-21 octombrie, amatorii de film sunt invitaţi la „Macete”. Arăta exact ca un zilier de pe stradă şi părea tipul perfect pentru a-i pune în spate un asasinat politic. Dar s-a dovedit a fi Macete, un fost agent federal, adevărată legendă, un tip cu talente ucigaşe greu de egalat. Toţi îl credeau mort după confruntarea cu Torez, baronul mexican al drogurilor. Însă Macete a fugit în Texas, vrând să dispară şi să-şi uite trecutul tragic. Acolo găseşte o reţea de corupţie şi înşelăciuni, care face ca un senator să fie ucis, iar el să devină un criminal căutat de poliţie. „Sunt un mic ticălos” este ultimul film al acestei luni, care rulează din 22 până în 28 octombrie. Într-o suburbie fericită înconjurată de gărduleţe albe şi tufe de trandafiri se află o casă neagră care zace în mijlocul unei peluze părăginite. Această casă ascunde un secret teribil, neştiut şi nebănuit de nimeni din vecini. Înconjurat de o armată de minioni, maleficul Gru (voce – Steve Carell) pune la cale jaful secolului, de proporţii astronomice. O să fure luna! (da, luna!!). Gru are o plăcere deosebită să comită tot felul de ticăloşii. Înarmat cu un arsenal de raze care micşorează, îngheaţă, şi ajutat de o flotă de vehicule de război în stare permanentă de alertă, Gru seceră tot ce-i stă în drum. Toate filmele vor rula de la orele 16, 18.30 şi 21.