Ministrul Educaţiei va inaugura Şcoala Maghiară din Mediaş


Elevii de etnie maghiară din Mediaş vor învăţa din a doua parte a acestei luni în noua unitate de învăţământ de pe strada Mihai Viteazul din oraş. Este promisiunea autorităţilor medieşene, acoperită în realitate de stadiul lucrărilor la noua şcoală maghiară din municipiul de pe Târnava Mare. Practic, lucrarea a fost finalizată, în aceste zile derulându-se ultimele finisaje. Primarul Teodor Neamţu a spus în cadrul conferinţei săptămânale de presă că noua unitate şcolară va fi inaugurat în data de 15 octombrie, la eveniment fiind invitat şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. „Şcoala Istvan Bathory este o şcoală complet nouă, ridicată din temelii. Construcţia se află în faza finisajelor interioare şi la amenajările exterioare. Vreau să vă spun că am programat festivitatea de inaugurare a şcolii în data de 15 octombrie, şi l-am invitat la eveniment şi pe domnul ministru Daniel Funeriu, care mi-a confirmat că va fi prezent.  Odată cu finalizarea şi inaugurarea acestei unităţi de învăţământ, elevii de etnie maghiară din Mediaş vor avea parte de cele mai bune condiţii de studiu, iar în acelaşi timp vom putea finaliza cu succes o investiţie începută cu ceva ani în urmă”, a spus Teodor Neamţu. Valoarea totală a acestei investiţii este de aproape 2 milioane de lei, peste 1.700.000 de lei fiind asiguraţi de Ministerul Educaţiei, iar restul de fonduri provin de la bugetul local al Mediaşului.
Un produs Blogger.