Gazul Metan dă lovitura: Florin Bratu-noul număr 10 al echipei
Gaz Metan Mediaş a dat lovitura. Conducerea echipei a reuşit un transfer de excepţie, ex-dinamovistul Florin Bratu semnând un contract pe o perioadă de doi ani şi jumătate. Florin Bratu, în vârstă de 31 de ani, a jucat în toamna anului trecut pentru formaţia bulgară Litex, unde a marcat 5 goluri. Bratu a fost prezentat oficial în această după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă. "Am fost încântat de această propunere. Domnul Horoba a avut răbdare cu mine până m-am decis în privinţa transferului şi vreau să îi mulţumesc, la fel cum le mulţumesc şi celor de la Gaz Metan. Eu cred că este cea mai bună decizie pe care am luat-o, prin semnarea contractului cu Gaz Metan. Înainte să semnez, m-am informat şi eu şi am aflat că este un grup unit aici şi acest lucru a contat în decizia mea de a alege Gaz Metan.Vreau să demonstrez că mai am un cuvânt de spus în fotbalul românesc", a declarat Bratu în cadrul conferinţei de presă de la stadionul Gaz Metan. Florin Bratu a mai evoluat în Liga I la Rapid şi Dinamo. Noul jucător al echipei Gaz Metan a mai fost dorit de formaţi precum FC Vaslui, Astra sau U Cluj.