Preţul benzinei – luat la „bani mărunţi” la Copşa Mică


După şoferii din mai multe oraşe ale ţării, a venit rândul conducătorilor auto Copşa Mică să protesteze la benzinăria din oraş. Ei au alimentat ]n această după-amiază cu câteva picături de benzină şi au plătit doar cu monede. Oamenii speră să tragă un semnal de alarmă legat de scumpirea carburanţilor. Aproximativ 30 de şoferi copşeni au participat la ineditul protest. Ei au făcut tot ce-au putut pentru a zăbovi cât mai mult în faţa pompei, staţia de benzină din Copşa Mică fiind practic blocată zeci de minute. Au spălat geamurile maşinii, au umflat roţile, au alimentat cantităţi mici de benzină iar la final au plătit cu bani mărunţi. „Am decis împreună cu mai mulţi prieteni să organizăm această acţiune, în speranţa că preţurile vor scădea puţin. Am adunat nişte monede şi să putem şi noi din monedele astea să ne băgăm un litru, doi de benzină să mai circulăm prin oraş”, mi-a spus un şofer participant la protest. „În condiţiile în care salariile noastre sunt tot mai mici, pur şi simplu nu ne mai permitem să cumpărăm benzină. Nu este o cale de protest ilegală, noi am venit să alimentăm cu tot ce ne-a mai rămas. Am ajuns la fundul sacului, priviţi aici. Este tot ce mai avem. Sperăm ca acest fel de acţiuni care s-au desfăşurat şi se desfăşoară în mai multe oraşe din ţară să îi sensibilizeze pe cei în drept”, a spus un alt şofer revoltat. Protestatarii spun că acţiunea lor ar avea rezultate dacă ar fi organizată concomitent în toată ţara. Singura lor cerinţă este legată de preţuri mai mici la carburanţi.
Un produs Blogger.