Agenţii noii Poliţii Locale Mediaş nu au aplicat nicio amendă în primele 3 zile ale anului. Fie medieşenii au fost extrem de liniştiţi la început de 2011, fie au dorit să vadă mai întâi care sunt atribuţiile exacte ale Poliţiei Locale, cert este că primele 3 zile din an şi de funcţionare ale Poliţiei Locale au adus doar avertismente verbale sau scrise. „Începând de la 1 ianuarie 2011 nu am aplicat încă sancţiuni contravenţionale pe raza municipiului Mediaş, întrucât am observat că majoritatea cetăţenilor s-au încadrat în normele de convieţuire socială fără să ne creeze probleme. Micile abateri de la ordinea şi liniştea publică au fost sancţionate cu avertismente verbale sau scrise”, mi-a spus Eugen Moraru, şeful Poliţiei Locale Mediaş. Poliţia Locală Mediaş are 53 de posturi, dintre care 4 funcţii publice de conducere, 40 de funcţii publice de execuţie şi 9 posturi de execuţie în regim contractual bugetar. Noua Poliţie Locală este structurată pe servicii, birouri şi compartimente, în aşa fel încât să poată desfăşura acţiuni în domenii cum ar fi ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişaj stradal, protecţia mediului, activităţile comerciale sau evidenţa persoanelor.