A completat un bilet simplu cu două variante la 6/49 şi una la Noroc pentru care a plătit 22,5 lei şi a câştigat 66.000 de lei în ultima zi a anului trecut, la tragerea specială a Revelionului. Este pe scurt, povestea unui medieşean care s-a întâlnit cu norocul la cumpăna dintre ani. A completat biletul la agenţia Loto din cartierul Vitrometan şi astfel, s-a ales cu o sumă consistentă de bani. Acesta este cel mai mare câştig din 2010 de la această agenţie, după ce în luna septembrie a anului trecut, o altă persoană a reuşit să câştige 29.000 de lei. „Valoarea premiului este de 66.000 de lei, jucându-se două variante simple şi una de noroc. În ultima perioadă s-a jucat foarte mult, pentru că au fost Sărbătorile, a fostra tragerea specială de Revelion”, a spus Maria Comşa, gestionarul agenţiei din Vitrometan. Cu siguranţă, în perioada următoare, agenţia Loto din cartierul medieşean Vitrometan va fi luată cu asalt de împătimiţi, în speranţa unui câştig mare.