4 medieşeni – „ţepuiţi” la bancomatul din centrul oraşului


4 medieşeni care au dorit să îşi scoată diferite sume de bani de la bancomatul din centrul oraşului au fost „înţepaţi” de cei doi indivizi care au operat în urmă cu câteva luni cu suma totală de 2.500 de lei. Primele „ţepe” s-au produs în luna iulie a acestui an, banca sesizând Poliţia, potrivit reprezentanţilor IPJ Sibiu, în luna septembrie. Cum s-au produs însă ţepele? Oamenii mergeau să îşi retragă diferite sume bani de la bancomat, însă indivizii au avut grijă să blocheze fantele acestuia înainte. În aceste condiţii, deşi pe ecranul bancomatului apărea mesajul de confirmare privind retragerea sumei de bani, aceştia nu sunt eliberaţi. Crezând probabil că este vorba despre o defecţiune, oamenii plecau. La foarte puţină vreme, indivizii reveneau, deblocau fantele şi astfel au pus mâna pe banii oamenilor.  Cazul este cercetat acum de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale Mediaş. Aici aveţi povestea ţepelor, iar aici puteţi vedea un scurt film, în care apar cei doi indivizi în timp ce luau banii din bancomat.
Un produs Blogger.