Postez acest text înaintea partidei cu Rapid, pentru a nu exista discuţii că am fost influenţat, vezi Doamne, de rezultatul final al meciului de luni seara. Fără ranchiună sau urmă de supărare faţă de şefii echipei de fotbal Gaz Metan, rândurile următoare sunt adresate OMULUI Cristi Pustai:
Domnului Profesor, cu dragoste...du-te, Cristi, du-te
Aceste rânduri îţi sunt dedicate ţie, Cristi, cel care în ultimii ani ai adus atâtea şi atâtea bucurii la Mediaş. Au existat fără doar şi poate momente în care lumea nu a fost mulţumită de echipă, de rezultat, au strigat, te-au contestat sau chiar înjurat (deh, e vorba de meciuri de fotbal, nu concerte ale lui Andre Rieu), însă nu cred că există om care să nu îţi recunoască meritele. Nu vreau să pronunţ acum numele unui anumit personaj din cadrul clubului, tocmai pentru alăturarea respectivului personaj alături de numele tău mi s-ar părea sinistră. Am obosit, ăsta e cuvântul, am obosit să încerc să dau semnale peste semnale despre situaţia de la echipă, despre întârzierile salariilor şi aşa mai departe. Şi ştii de ce am obosit? Pentru că, presupunând chiar că toată presa s-ar uni şi ar cere ceea ce eu cer de peste o lună de zile, NIMIC nu se va schimba. Şi ştii de ce, Cristi? Pentru că se apără unii pe alţii precum o haită (ceea ce şi sunt), pentru că sunt atâtea interese la mijloc, încât nu vor renunţa unii la alţii. Iar la mijloc eşti tu, care din punctul meu de vedere, nu ai nicio vină. De fapt, da, ai o mareeeee vină: iubeşti prea mult oraşul şi echipa asta, lucru care se pare că nu este pe placul unora. Tocmai de aceea, îmi permit să îţi scriu aceste rânduri. S-au dus vremurile când Gaz Metan era considerată una dintre cele mai frumoase echipe din campionat, iar acum răzbat doar nemulţumiri legate de banii restanţi şi aşa mai departe. Nu cred că se va rezolva ceva, pentru că anormalul a devenit o stare de fapt la această echipă. Salariile se plătesc doar atunci când conducătorii ştiu că mai sunt câteva zile până la data la care jucătorii pot să îşi depună memorii, iar cu oameni nemulţumiţi presupun că nu se mai poate lucra. Am spus-o şi o repet, spiritul echipei a fost distrus de un anumit personaj, instalat şi menţinut în funcţie cu buna ştiinţă a altor personaje ciudate. Dacă spiritul echipei a fost distrus, ce mai cauţi tu în peisaj? Merită efortul de a te lăsa umilit şi călcat în picioare? Ai fost şi eşti parte a acestui spirit extraordinar, ucis temporar de unele personaje vremelnice dar care iată, pot face atât de mult rău. Ceea ce a fost de demonstrat ai demonstrat cu vârf şi îndesat şi crede-mă, oraşul ăsta nu va putea foarte curând să îţi mulţumească. Mă gîndesc acum poate cu nostalgie, la un meci cu Steaua, în Ghencea, acum câteva sezoane. La 3-0 sau 4-0 pentru Steaua, tu atacai cu fundaşii aproape de mijlocul terenului. Asta este echipa Gaz Metan pe care o iubesc, aşa vede Pustai fotbalul. Doamne, ce mult timp pare că a trecut de atunci...Venind mai în „zilele noastre”, mă gândesc la o seară fabuloasă de august 2011, când ai reuşit imposibilul: calificarea în play-off-ul Europa League. De aceea spuneam Cristi, ceea ce era de demonstrat ai demomstrat şi nu trebuie să dai socoteală nimănui. Tocmai pentru că nu cred că se va schimba ceva la această echipă, tocmai pentru că eu cred şi sunt convins de asta că situaţia se va „talibaniza” şi mai mult, îţi spun că nu are rost să intri în jocul şi mocirla lor. Eşti mult prea curat sufleteşte pentru a te supăra pe ei. Lasă-i în plata Domnului şi du-te, Cristi, du-te. Nu te va judeca sau condamna nimeni. Nimeni din cei care trăiesc în spiritul acestei echipe. Nu vreau să trec nici măcat pentru 5 secunde prin ceea ce treci tu de câteva luni încoace. Încet, dar sigur, se duce totul de râpă. Sunt convins că ideile tale despre cum trebuie să arate o echipă de fotbal şi ce trebuie să joace poţi să le pui în practică oriunde ai merge. Dacă mă întrebi pe mine, prefer un Gaz Metan în Liga a II-a, să mă trezesc sâmbăta dimineaţa şi să fiu la ora 11 la stadion, decât Gazul Metan de acum. Strânge din dinţi, Cristi, pentru câteva etape, până la pauza de iarnă, apoi analizează situaţia. Merită sacrificiul? Merită batjocura? Merită să te laşi călcat în picioare? Eu spun că nu....însă e doar o părere.