Sfinţii Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi pe 29 iunie de
catolici şi ortodocşi. Ce doi apostoli sunt consideraţi discipolii lui Iisus
care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Tot
vineri se termină postul ţinut în cinstea celor doi apostoli, numit în popor
Postul Sânpetrului. Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a
fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind
îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se
propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl
schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică. Primul
între Apostoli, Petru, asistă, împreună cu Iacov şi Ioan, la descoperirea
puterii divine a Mântuitorului pe muntele Tabor, martor la Schimbarea la Faţă a
lui Hristos. Când Iisus îi întreabă pe Apostoli cine cred ei că este El, Petru
răspunde în numele fraţilor: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui
viu". El s-a lepădat de Iisus în noaptea arestării Sale, dar s-a pocăit şi
a fost repus în demnitatea sa.