Hoţ de „calibru” din Dumbrăveni, reţinut de poliţişti



Un bărbat a fost reţinut în cursul zilei de miercuri de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni fiind cercetat sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul este suspectat de săvârşirea a trei fapte de furt, şi anume: în data de 8 iulie 2012 a sustras suma de 4.300 lei dintr-o societate comercială din localitatea Hoghilag, iar în zilele de 7 şi 27 august 2012 a sustras bunuri din două imobile din localitatea Hoghilag. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Un produs Blogger.