ZECI de locuitori ai judeţului Sibiu pleacă la muncă în Germania



În perioada  9-10 octombrie 2012  Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin AJOFM Sibiu, a organizat la Sibiu selecţia pentru persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă în domeniul hotelier-gastronomie din Germania. La  selecţie  s-au înscris 200 de solicitanţi din 23 de judeţe, selecţia propriu-zisă fiind făcută de reprezentanţi ai angajatorilor din Germania. Din judeţul Sibiu s-au prezentat la selecţie 69 de persoane, din care 47 de persoane au fost admise şi 22 de persoane respinse. Toţi candidaţii invitaţi să participe la această selecţie au fost înregistraţi în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, nici o persoană care nu a îndeplinit această condiţie minimală nu a putut participa la selecţie. Angajatorii germani au oferit 100 de locuri de muncă în domeniul hotelier-gastronomie, în meseriile de bucătar, ospătari, lucrători recepţie, ajutor la bucătărie, personal curăţenie cameră,  locurile de muncă  fiind valabile pentru solicitanţii din întreaga ţară care au cunoştinţe bune şi foarte bune de limba germană.
Un produs Blogger.