Ce CONCERTE: Direcția 5, Compact și Riff


Trei zile ca în poveşti, cu festivaluri de dans, muzică uşoară, rock, pop dance ori folk, au pus la cale Primăria şi Consiliul Local din Cisnădie. De vineri, 1 august, până duminică, 3 august, cisnădienii – şi nu numai – se vor bucura de spectacole şi concerte de excepţie organizate cu prilejul celebrării Zilelor Oraşului Cisnădie, astfel că, cei care vor lua parte la sărbătoare, vor ocazia, printre altele, să asculte piesele legendarelor trupe Riff, Direcţia 5 şi Compact. Spectacolele vor fi condimentate cu un foc de artificii.
Parcul Măgura devine principalul punct de atracţie al sibienilor încă de vineri. Primăria şi Consiliul Local din Cisnădie aduc în oraş, cu prilejul Zilelor Oraşului Cisnădie, artişti care au făcut carieră pe scena din România. Nume mari ale muzicii româneşti, pe scena din Cisnădie De vineri până duminică, nume sonore ale muzicii româneşti şi ale dansului popular vor urca pe scena din Parcul Măgura. Cele trei zile de spectacol, care vor fi prezentate de actorul Ioan Sileşi, au următorul program: Vineri: Programul artistic al Zilelor Oraşului Cisnădie debutează vineri, la ora 15, cu un Festival de dans pentru copii "Tinere Speranţe". De la ora 18.30 scena va fi gazdă a formaţiei "Din acord" - cu soliştii Tănase Tărâţă şi Lende Florentina, conducerea muzicală - Vasile Dumitru Lepşa. Ora 19.30 este dedicată formaţiei "Acces", care aduce pop dance-ul la Cisnădie. O oră mai târziu, spectatorii se vor delecta cu muzică Folk în compania lui Christain Leikep - umor cu grupul de umor "Biss". Primul dintre cele trei mari concerte va fi susţinut de Riff, formaţie extrem de iubită de publicul sibian, care va urca pe scenă de la ora 21.30. După o oră de rock în compania membrilor Riff, cei care participă la prima parte dedicată Zilelor Oraşului Cisnădie, pot rămâne să se distreze la discoteca în aer liber. Sâmbătă: Manifestările celei de-a doua zi a programului artistic încep de dimineaţă şi, pe parcursul zilei, vor îmbina dansuri populare din mai multe colţuri ale ţării. Sâmbătă, de la ora 10, cisnădienii pot urmări fanfara condusă de dirijorul Mailat Viorel. De la ora 15 până la 16, Ansamblul folcloric "Busuiocul" aduce dansuri populare din Bacău la Cisnădie, iar în continuare, va evolua pe scenă Ansamblul folcloric "Cununa Oaşului", care îl va avea alături pe solistul Petru Zele. De la ora 17, în faţa publicului vine Ansamblul folcloric "Sântana" din Arad, după care, spectatorii vor rămâne în compania actorului Ioan Seleşi, care va oferi câteva momente vesele. Seara va fi închisă cu un megaconcert al formaţiei Direcţia 5, care va încânta publicul cu piese ca "O fată ca ea" sau "Dacă ai ştii", începând cu ora 21.30. Duminică: Startul programului artistic de duminică este dat de Christain Leikep, cel care, de la ora 15, va încânta spcetatorii cu încă 30 de minute de Folk. Apoi va ceda locul pe scenă dirijorului Mailat Viorel, cel care îşi va face încă o dată cunoscută fanfara publicului din Cisnădie. De la ora 16:45, spectatorii vor fi din nou delectaţi cu folclor autentic, de data aceasta fiind vorba de Ansamblul folcloric de tineret "Valea Moaşei", urmat de Ansamblul folcloric "Mureşul" din Târgu Mureş. De la 20.30, actorul Ioan Sileşi va mai oferi o jumătate de oră de momente vesele, după care va lăsa scena liberă pentru una dintre cele mai cunoscute şi iubite trupe de muzică din România. Zilele oraşului Cisnădie îşi închid porţile cu un extraordinar concert marca legendara trupă Compact. Membrii cunoscutei formaţii vor urca pe scenă la ora 21.30. 
Un produs Blogger.