LOVITURĂ pentru ROMÂNI: CAS-ul ar putea CREȘTE până la 14 %


Contribuţia pentru asigurările de sănătate ar putea creşte până la 14 la sută, o discuţie în acest sens având loc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au considerat că o astfel de măsură este “esenţială şi justificată”, anunță www.stiridesibiu.ro. Declarația a fost făcută luni, la o conferinţă mediafax,  de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc. El a precizat că la nivelul Ministerului Sănătăţii există discuţii privind posibilitatea majorării contribuţiei pentru asigurările de sănătate, fără ca până acum să existe o decizie în acest sens. “A fost o discuţie privind analiza sistemului de sănătate. Nu este un obiectiv sau o măsură stabilită de Guvern. Au fost discuţii globale. Nu avem o discuţie sau decizii la nivel interministerial. Este doar o discuţie în perspectivă şi merită făcută, după părerea mea”, a spus secretarul de stat, la conferinţa de presă dedicată Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, organizată de MEDIAFAX, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO). 
Dorel Săndesc a adăugat că discuţia din Guvern privind reducerea CAS a venit şi pe fondul unei “frici de noi taxe”. “Am văzut sondaje în care oamenii pun pe primul loc sănătatea, fiind de acord să plătească mai mult. Discuţia e necesară şi am discutat inclusiv cu FMI. Este o dezbatere pe care vrem să o avem. Părerea mea e că ar trebui revenit la nivelul anterior, pentru că această contribuţie este la nivel standard în UE, 13,5-14 la sută”, a mai spus Săndesc. Secretarul de stat a precizat că la discuţiile cu oficialii FMI au participat şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi ai Ministerului de Finanţe. Întrebat care a fost poziţia FMI, secretarul de stat a răspuns: “Nu s-au opus, chiar au apreciat, considerând că este justificată.”
Un produs Blogger.