ASTĂZI: Eveniment UNIC la Pompierii Mediaș. TOȚI medieșenii SUNT INVITAȚI


Aniversarea „Zilei Pompierilor din România” la 13 Septembrie oferă deosebitul prilej de a readuce  în memorie faptele eroice ale bravilor ostaşi pompieri care, în anul 1848, au intrat pentru totdeauna  în „carta de aur a eroilor neamului” şi au înscris astfel, cu propriul sânge, o memorabilă pagină de eroism şi glorie militară.
În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu va organiza în municipiile Sibiu și  Mediaș o serie de activități menite a cinsti memoria ostașilor pompieri căzuţi la datorie. 
În municipiul Sibiu, în data de 13.09.2014, se vor desfășura următoarele activități: 
•Începând cu ora 10:00, la sediul I.S.U. Sibiu din str. Cârlova, nr. 16-22  -depuneri de coroane şi jerbe de flori la Troița inspectoratului, festivitatea de înaintare în grad și ceremonie de aniversare a Zilei Pompierilor din România;
•În intervalul orar 20:00- 20:30 – Ceremonialul de retragere cu torţe, traseul de desfășurare fiind: Str. Vasile Cârlova – str. Transilvaniei – Bulevardul Victoriei – pasaj – str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare - str. Nicolae Bălcescu – str. Andrei Șaguna – str. Dealului – str. Transilvaniei – str. Vasile Cârlova.
În data de 11.09.2014, intervalul orar 20:30 -21:00, va avea loc ceremonialul de retragere cu torţe în municipiul Mediaş. Marșul va porni de la Detașamentul de Pompieri Mediaș și va continua pe traseul: Str. Pompierilor – Str. Stephan Ludwig Roth – Piața Regele Ferdinand. 
Din Piața Regele Ferdinand, ceremonialul va continua pe două trasee, respectiv:
•traseul 1: Str. Turnului – Str. Mihai Eminescu – Str. Pompierilor;
•traseul 2: Str. Nicolae Iorga – Str. Unirii – Str. Pompierilor.
SURSĂ FOTO - www.monitorulcj.ro
Un produs Blogger.