Jimmy Ionescu lansează o nouă carte, la Mediaș

Jurnalistul și scriitorul Jimmy Ionescu a publicat o nouă carte: „Bătălia pentru Mediterana. 1941”, Vol. II, continuare a Vol. I premiat a Clubul Amiralilor la secşiunea istorie navală în 2014 cu Premiul ”Col. de Marină Mihail Drăghicescu” va fi lansată joi 29 octombrie la ora 18 la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth”. Este a șaptea carte de autor și aceasta a apărut în condiții grafice deosebite la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila. “Prin îmbinarea talentului literar cu cel jurnalistic, Ion Mihai Ionescu recreează în cartea sa, pe care cu generozitate o pune la dispoziția publicului, cu lux de amănunte, principalele confruntări din apele Mării Mediterane desfășurate pentru controlul acesteia în cursul anului 1941. Modul de redactare, amănuntele transmise fac ca în mintea cititorului momentele să se deruleze asemenea unor cadre cinematografice. Cititorul, nu numai că află despre ele, dar cu ochii minții, le vede, le simte, le trăiește; devine parte componentă a lor” notează în prefața volumului prof. dr. Vasile Mărculeț.
Această carte este cea dintâi în istoriografia noastră care tratează operațiunile respective într-o asemenea plenitudine pe baza celor mai recente studii de istorie despre contextul politico-militar, “doctrina «stăpânii mărilor», structurile organizatorice și concepțiile de luptă a datelor declasificate din arhivele beligeranților și a serviciilor secrete până la nivelul anului 2015” menționează autorul în introducere. Volumul va fi prezentat de Cdor (r) Alexandru Gheorghiu, Col. (r) dr. Alexandru Bucur, prof. Helmuth Knall, prof. dr. Mihai Chiriac și prof. dr. Vasile Mărculeț. 

Un produs Blogger.