Metoda "Bijuteria": O metodă incredibilă de înșelătorie. 6 persoane au fost deja țepuite

Imaginaţia infractorilor nu cunoaşte limite, adaptându-şi permanent activitatea infracţională. Astfel, apar noi şi noi metode de înşelăciune. Poliţiştii sibieni s-au confruntat în ultima perioadă cu o nouă metodă de înşelăciune, şase persoane vârstnice devenind victimele acestora.  În perioada iunie – septembrie 2015, şase persoane vârstnice s-au adresat Poliţiei Municipiului Sibiu reclamând faptul că au fost victimele unei înşelăciuni. În toate aceste situaţii scenariul folosit de infractori a fost acelaşi. Pentru a veni în sprijinul populaţiei şi a preveni victimizarea, relatăm noua poveste „credibilă” folosită de aceştia: victimele, în general persoane vârstnice, sunt abordate pe stradă de o femeie necunoscută, care se află pe bancheta din spate a unui autoturism, sub pretextul de a fi îndrumată spre Spital. Astfel, femeia necunoscută, pretinzând că este nepoata unei persoane publice cunoscute care a încetat din viaţă, poartă discuţii cu victima, fără a ieşi însă din maşină, oferindu-i în acest context un cadou în memoria celui decedat. În funcţie de bijuteriile purtate de victimă (inel, cercei, lănţişor), femeia necunoscută îi oferă victimei bijuterii pe care insistă să i le aplice personal, însă în acelaşi timp îi ia victimei, cu acordul acesteia, bijuteriile purtate, pe care le pune într-o batistă/şerveţel pe care îl leagă. Batista sau după caz, şerveţelul legat este restituit victimei însă aceasta este avertizată să îl desfacă doar mai târziu pentru că a făcut un „descântec”. Ulterior, persoanele vătămate constată că au fost înşelate, în batistă găsind bijuterii de culoare galbenă, fără valoare sau monede de 5 sau 10 bani. 
Persoanele vătămate nu au putut oferi informaţii certe cu privire la semnalmentele femeii care le-a abordat. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu continuă cercetările. Sfaturi ale Poliţiei pentru a evita această capcană:
-Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, infractorii mizând pe:
- empatia şi compasiunea ridicate ale victimei, precum şi predispoziţia acesteia de a se încrede uşor în oameni;
- incapacitatea de a evalua veridicitatea sau raţional situaţiei.
În cazul în care sunteţi abordat de o persoană cu o astfel de poveste, nu îi acordaţi atenţie, nu intraţi în „jocul” acesteia! 
Dacă aţi fost abordat de o astfel de persoană, reţineţi cât mai multe detalii şi apelaţi 112!

Un produs Blogger.