Bătuți de penultima clasată: Unirea Târlungeni - Gaz Metan Mediaș 2-0

După o serie de 5 victorii consecutive Gaz Metan Mediaş, liderul clasamentului Seriei a II-a din liga secundă a pierdut, sâmbătă, meciul disputat pe terenul celor de la Unirea Tărlungeni, penultima clasată. După o primă repriză albă, Petra a deschis scorul cu un şut din marginea careului mare ('58), iar la 5 minute distanţă Şerban a stabilit rezultatul final. În urma acestui rezultat Gaz Metan a pierdut primul loc, care este acum ocupat de CSM Râmnicu Vîlcea, care a câştigat, tot sâmbătă, cu scorul de 6-1 la Reşiţa. Miercuri, Gaz Metan joacă o nouă partidă în deplasare, cu Șoimii Pâncota.

Un produs Blogger.