Vremea: Crăciunul vine cu 8 grade Celsius

Luni, vremea va fi caldă iar cei care se gândesc să meargă la munte vor avea parte de vreme frumoasă la munte, unde cerul va fi variabil spre senin. În restul zonei, va fi nebulozitate joasă sau ceaţă persistentă, ce poate fi asociată cu burniţă sau fulguieli noaptea şi vor fi condiţii de polei în cursul dimineţii şi al nopţii. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 0 grade. Marți, vremea se menţine caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil la munte şi temporar noros în rest. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 8 grade, iar cele minime între -1 şi 2 grade. Noaptea şi dimineaţa local se va semnala ceaţă în zonele joase. Miercuri, vremea va fi caldă şi predominant frumoasă la munte, unde cerul va fi variabil. În restul zonei, va fi nebulozitate joasă sau ceaţă persistentă, ce poate fi asociată cu burniţă şi vor fi condiţii de polei în cursul dimineţii şi al nopţii. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori în zonele cu ceaţă persistentă. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 1 grad. Joi, în Ajun de Crăciun, vremea se menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, temporar noros în zonele joase. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 7 grade, iar cele minime între -2 şi 1 grad. Local în zonele joase se va semnala ceaţă. Crăciunul vine cu vreme caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, temporar noros şi izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 8 grade, iar cele minime între -2 şi 1 grad. Pe arii estrânse se va semnala ceaţă. Vineri și în weekend, vremea se menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi izolat se vor semnala precipitaţii mixte slabe, predominant ploi ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 8 grade, iar cele minime între -4 şi -1 grad. Izolat vor fi condiţii de polei.
Un produs Blogger.