Important pentru studenții care vor să lucreze în Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni). Pentru anul 2016, Agenția Federală de Muncă din Germania dispune de 100 de locuri destinate studenților români. Pot participa studenții și masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune și foarte bune de limba germană. Selecția are loc anual, ȋn baza ȋnțelegerii ȋncheiate ȋntre Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Agenția Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania. Studenții și masteranzii care au domiciliul ȋn județul Sibiu, sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, strada Morilor nr.51A, et.4, cam 440, pentru a–și ȋnregistra dosarele. Perioada de  înregistrare a dosarelor se prelungeşte până  la data de 04.02.2016. Informații suplimentare legate de condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării studenților, precum și instrucțiunile de completare a acestora, puteți afla la numărul de telefon 0269-210882 int.119 sau accesând site-ul A.J.O.F.M Sibiu, www.sibiu.anofm.ro.
Un produs Blogger.