Proiect la Secția Interne a Spitalului Municipal Mediaș: Sistem pentru producere de căldură și apă caldă

După ce zilele trecute la nivelul Secției Contagioase a fost inaugurat sistemul de cogenerare care produce apa caldă și căldura necesară secției, conducerea Spitalului Municipal Mediaș ia în calcul să extindă acest sistem și la Secția Interne. Practic, în acest an se va încerca implementarea unui sistem care să permită Secției Interne să își "producă" apa caldă și căldura necesare. Spitalul medieșean a primit o sponsorizare din partea Romgaz Mediaș și a investit 50.000 de euro într-un sistem care permite Secției Contagioase să își producă apa caldă și agentul termic pentru funcționare a secției. Sistemul se bazează pe energia geotermală, fiind executate 8 foraje la o adâncime de 100 de metri de unde se extrage energia de joasă entalpie, care este ridicată la o temperatură de 50 de grade cu o pompă de căldură, iar agentul astfel produs este pompat în instalația interioară a secției. În aceste condiții, întreaga Secția Contagioase are apă caldă și căldură în urma punerii în funcțiune a acestui sistem. Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal Mediaș, costurile Secției Contagioase cu producerea apei calde și căldurii vor scădea cu aproximativ 50% . "Am luat deja în calcul ca și pentru clădirea de la Secția Interne să realizăm în cursul anului 2016 o instalație de cogenerare, pentru apă caldă și căldură. Sigur, această instalație va fi dimensionată la nivelul clădirii respective. În măsura în care condițiile și fondurile ne vor permite vom încerca să o supradimensionăm în așa fel încât parte din apa caldă necesară pentru corpul principal de clădire să fie furnizat tot din aceste panouri fotovoltaice", a spus Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaș.
Un produs Blogger.