Vreme geroasă în weekend, la Mediaş

Vineri, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi noros și se vor semnala precipitații mixte, predominant sub formă de ninsoare. Pe arii restrânse cantitățiile de precipitații vor depăși 10 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate, viscolind sau spulberând zăpada la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 4 grade, iar cele minime între -3 şi 0 grade. Izolat vor fi condiții de polei. La munte se va semnala ceață. Sâmbătă şi duminică, vremea se va răci accentuat, devenind geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil, temporar noros și va ninge în general slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate la munte, unde va viscoli sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi -2 grade, cu cele mai coborâte valori în a doua zi a intervalului, iar cele minime între -15 şi -10 grade, cu cele mai coborâte valori în a doua noapte a intervalului. Vor fi condiții de polei sau ghețus.
Un produs Blogger.