Semnatarii petiției atrag atenția că inițiativa consilierului Ciulea este ilegală. “Ne întrebăm dacă pe domnul consilier Ioan Ciulea îl deranjează urletul copiilor care se joacă, plânsul bebelușilor, la fel de mult cum îl deranjează și lătratul unui câine sau are probleme doar cu câinii? Ce va urma? Uciderea copiilor sau vom face copii cu acordul vecinilor dacă așa veți decide dvs? Vă atragem atenția că vorbim despre o lege privind protecția animalelor, despre legislația care protejează dreptul la proprietate și despre Constituția României. Dacă sunt de acord oamenii din orașul pe care îl conduceți să le cheltuiți taxele și impozitele pe procese, continuați cu această aberație care încalcă drepturile fundamentale ale omului, discriminează și încalcă drepturilor animalelor! Considerăm că se fură destul în țara asta și ne opunem cheltuirii banului public cu astfel de inepții!”, se arată în petiția on-line.
Inițiatorii petiției au fost deranjați de propunerea consilierului Ioan Ciulea și au sugerat “testarea psihiatrică a celor care dețin funcții publice”.