Ziua Internațională a Francofoniei, marcată la Mediaș

Joi după amiaza de la ora 16, la Biblioteca Municipală "Stephan Ludwig Roth" Mediaş va fi marcată Ziua Francofoniei. Manifestarea, organizată de către Direcția de Cultiră Mediaș și Asociația “Fran Mediensis” – Biblioteca “Claude Bernier” din oraș şi invitaţi de la Sibiu, Asociaţia Culturală şi de Prietenie “Ille - et - Vilaine” Sibiu – Bretagne / Franța şi cu IPA România – Filiala Mediaş. De asemenea, sunt invitaţi la eveniment, profesorii de limbă Franceză şi Română, directori de Şcoli şi Licee din Mediaş, artişti plastici medieşeni şi numeroşi oameni de cultură.
Programul va cuprinde mesajul autorităţii locale municipale – Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, urmată de o prezentare a Organizaţiei Internaţională a Francofoniei, precum şi a participării active a României la această organizaţie mondială, începând cu anul 1991, când s-a alăturat acestei organizaţii primind statutul de observator şi apoi de membru, în 1993. În cei 25 de ani de când este activă în structurile Francofoniei, România a avut o participare remarcabilă – fapt ce va fi pus în evidenţă de cei care vor prezenta interesante conferinţe pe diverse teme francofone.
Manifestarea va prezenta publicului o ilustrativă Expoziţie de Carte, atât în limba franceză, cât şi în traducere românească, care va fi însoţită de componenta artistică - picturi premiate, chiar în Franţa, ale maestrului Ioan Şarlea. Momentul poetic va cuprinde Poeme recitate, în limba diplomaţiei, ale unor autori bine cunoscuţi, Momentele muzicale, vor încănta auditoriul cu lucrări ale unor renumiţi compozitori francezi, interpretate, la pian, de profesorul Daniela Crişan şi de elevii săi.
Evenimentul din acest an se doreşte un nou început în marcarea, anual, la Mediaş, a Zilei Internaţionale a Francofoniei, având menirea să sporească interesul pentru Limba şi Culturile Franţei şi ale ţărilor vorbitoare de limbă Franceză, dar şi a spiritului asociativ al acestor medieşeni şi, desigur, în primul rând, al profesorilor care s-au dedicat predării acestei limbi de circulaţie universală. Pentru viitorul apropiat vor fi propuse acţiuni de atragere a cât mai multor tineri spre cunoaşterea limbii Franceze şi a Culturilor Francofone.
Un produs Blogger.