DGASPC Sibiu și "S.O.S. Satele Copiilor România", întâlniri de proiect la Mediaș, Agnita și Sibiu

Sala de ședințe a Direcției de Asistență Socială Mediaș, a fost luni, pe durata a 5 ore, gazda ciclului de întâlniri de lucru derulate în cadrul proiectului "Județul Sibiu mai prietenos pentru copii - autorități locale mai bine echipate, intervenții mai eficiente", având scopul elaborării și adaptării pentru specificul județului Sibiu, a unei metodologii de colaborare între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C) Sibiu și Asociația "S.O.S. Satele Copiilor România". În cadrul întâlnirilor programate la Mediaș, Agnita și Sibiu vor fi definite responsabilitățile și modalitățile de asigurare a comunicării între cele două niveluri - local și județean - și vor fi detaliate și clarificate toate aspectele ce impun respectiva colaborare. Concluziile și recomandările acestor întâlniri de lucru vor sta la baza elaborării metodologiei întemeiate pe prevederile Anexei nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 691/19 august 2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a serviciilor de care aceștia pot beneficia. Întâlnirea de lucru de la Mediaș a debutat cu speech-ul de deschidere al asistentului de proiect, Anca Rodean, urmat de prezentarea D.G.A.S.P.C. Sibiu de către directorul adjunct al instituției, Codruța Codău. Finalul a fost rezervat prezentării de spețe și probleme specifice privind aplicarea HG nr. 691/2015, fiind avansate propuneri și soluții pentru îmbunătățirea colaborării dintre DGASPC și direcțiile, respectiv serviciile publice de asistență socială din cadrul primăriilor din nordul județului Sibiu.
Un produs Blogger.